ป๊อก เด้ง ออนไลน์ ขั้น ต่ํา 5 บาท | Thb999

Cifre îmbucurătoare producţiilmedii la hectar pentru cultu

Cifre îmbucurătoare producţiilmedii la hectar pentru cultu

Culturile de toamnă, grâul, orzul sau rapiţa, au fost recoltate în proporţie de 60-90%, iar producţiile medii la hectar, din primele date, sunt cele mai bune din ultimii zece ani, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii. Producţia medie de grâu este de 5,4 tone/hectar, fiind recoltată peste jumătate din cultură. Astfel, dacă trendul se menţine, producţia totală ar trece de 11 milioane de tone, o cifră istorică.

În ceea ce priveşte cultura de orz, acesta a fost cules de pe 90% din suprafaţă, adică de pe 311.000 de hectare, şi producţia medie este de 5,6 tone/hectar. Aceasta ar fi cea mai mare producţie la hectar din 2010 până în prezent, după recordul de 4,4 tone/hectar obţinut în anul agricol 2018, cel mai bun an pentru agricultori, producţia totală de cereale ajungând la maximul istoric de peste 31 de milioane de tone, conform datelor statistice.

La nivel naţional, producţia medie de rapiţă este de 3 tone/hectar, de pe o suprafaţă recoltată de 322.000 de hectare, ceea ce înseamnă peste 70% din suprafaţa totală cultivată, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii. Cea mai mare producţie medie atinsă la rapiţă a fost de 2,8 tone/hectar în 2016, conform sursei citate anterior.

Din cauza arşiţei, recolta de cartofi pentru 2021 ar putea fi mai mică cu 20%. Dar şi obiceiurile de consum s-au...

Preţul grâului la recoltă a trecut de 200 euro/tonă pentru prima dată în ultimii cinci ani. Grâul de...

Consiliul Concurenţei a aprobat 94 de tranzacţii anul trecut, cele mai multe de după 2007. Două dintre deal-uri au fost autorizate cu condiţii, ambele fiind în sectorul medical

ZF Agropower. Cum încep fermierii noul an şi ce obiective au: adaptarea la noua normalitate, optimizarea costurilor şi întreţinerea unei relaţii bune cu furnizorii, băncile şi consumatorii

Cum să locuieşti mai bine. Analiză. Consultanţii imobiliari: „O parte dintre potenţialii cumpărători migrează către varianta închirierii

Care este cea mai sigură şi rapidă cale prin care România poate revedeni exportator net de energie? Aflaţi la ZF Power Summit 2023, 21-23 februarie. Trei zile, totul despre energie

Un salariu pe zi. Un agent de intervenţie câştigă între 500 şi 700 de euro net pe lună

ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Artesana deschide o nouă fabrică, investiţie de 6 mil. euro, care creşte de zece ori capacitatea de producţie

BNR recunoaşte: băncile din România au un rol foarte redus la finanţarea investiţiilor. Doar 6% din investiţii în echipamente şi maşini se fac cu bani de la bancă

Pilonul II şi Pilonul III sparg pragul de 100 mld. lei active pentru prima oară de la înfiinţarea de acum 15 ani

ZF Deschiderea de astăzi. Victor Gânsac, SafeTech Innovations, despre transferul pe Piaţa Principală a Bursei: Până la finele săptămânii ar trebui să avem avizul BVB. Estimăm că vom face trecerea în prima parte a lunii februarie

Cum să locuieşti mai bine. Starea de spirit de pe piaţa rezidenţială la început de an: agenţii imobiliari şi cei care caută să cumpere o locuinţă se aşteaptă la scăderi de preţuri şi creşteri de dobânzi

ZF Logistica Businessului, un proiect ZF & Element Industrial. Adrian Diţă, ADIENT TRIM Ploieşti: Recrutăm 120 de noi angajaţi şi venim cu creşteri salariale în 2023

Cum să locuieşti mai bine. La vedere sau nu. Cum ascundem cablurile din casă?

Afaceri de la Zero. Arhitecta Irina Radu a pornit în 2015 studioul de design interior iDecorate şi a ajuns la 800 de clienţi în portofoliu

Schimbare la vârful unuia dintre cele mai active fonduri de investiţii de pe plan local: Berke Biricik pleacă de la conducerea operaţiunilor din România ale Mid Europa Partners

Înalți oficiali ucraineni demisionează în plină campanie anticorupție desfășurată la nivel național

Cum a reuşit o tânără din România să transforme un accident fericit într-o afacere profitabilă. Nu i-a trecut niciodată prin cap că va ajunge să producă aşa ceva

Surse: Germania va trimite tancuri Leopard în Ucraina, în cadrul aranjamentului cu SUA

FOTO. Simona Halep a ridicat gradele în termometre la Dubai! Ce outfit de plajă a avut

Aparatul din casă care consumă cât 1800 de becuri economice. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în 2 ore.

Cutremurător! Ce au descoperit legiștii la autopsia Anei Oros, femeia ucisă de câini

Schimbări importante privind cei 700 de lei gratis de la stat. Cinci milioane de români ar beneficia de bani. Anunțul ministrului Marcel Boloș

Aproximativ 40 % din bugetul umanitar al UE pentru 2023 este direcționat către Africa

Cum să locuieşti mai bine. Starea de spirit de pe piaţa rezidenţială la început de an: agenţii imobiliari şi cei care caută să cumpere o locuinţă se aşteaptă la scăderi de preţuri şi creşteri de dobânzi

Antreprenori locali. Cristian Erbaşu pune la bătaie 20 mil. euro pentru două hoteluri, în Bucureşti şi în Oradea, şi 7 mil. euro pentru o staţie de prefabricate

Care este cea mai sigură şi rapidă cale prin care România poate revedeni exportator net de energie? Aflaţi la ZF Power Summit 2023, 21-23 februarie. Trei zile, totul despre energie

Cum să locuieşti mai bine. Analiză. Consultanţii imobiliari: „O parte dintre potenţialii cumpărători migrează către varianta închirierii

BNR recunoaşte: băncile din România au un rol foarte redus la finanţarea investiţiilor. Doar 6% din investiţii în echipamente şi maşini se fac cu bani de la bancă

Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est anunţă preluarea comenzii trupelor terestre ale NATO disclocate în România şi Bulgaria

300 de rachete nucleare se îndreaptă spre tine. Ce faci? Peste 90% din participanţii la un experiment au apăsat butonul nuclear

Războiul din Ucraina a ajuns într-un punct de cotitură: va ajuta Occidentul la eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei sau va furniza arme Kievului cât să supravieţuiască pentru a slăbi armata lui Putin?

Ucraina a primit peste 4.000 de sisteme militare. De ce mai are nevoie pentru a câştiga războiul?

Elon Musk compară Forumul Economic Mondial cu 4Chan

Cum am ajuns să mâncăm pâine mexicană. Cine sunt giganţii care au cumpărat liderul panificaţiei din România şi cât au plătit pentru această companie

Teambuildingurile revin la modă după o perioadă în care relaţiile dintre colegi au fost distruse. Câţi bani investesc companiile în organizarea acestora

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Ce, cât şi cum se mai fură prin Europa

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Cu frâna trasă pe podul suspinelor...

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Elicopterul cu bani...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi inaceastă pagină.